După Budapesta

28 aprilie 2009
Fără categorie

Mă tot scarpin pe deasupra capului cu mîna dreaptă la urechea stîngă pentru a găsi formula potrivită întru descrierea întîmplărilor culturale de la Budapesta, prilejuite de Tîrgul de carte la care România a fost oaspete de onoare. Dar îmi iese-un soi de dare de seamă. Aşa că nu mă mai scarpin, ci o să vă rog s-o suportaţi. Deci:

• A fost un tîrg fain, chiar dacă, cel puţin asta a fost senzaţia mea, desfăşurat într-un spaţiu ceva mai mic decît cel din Romexpo.

• Încă o dată, după multe revelaţii în sensul ăsta, mă întreb de unde naiba părerile pe care le aud de multe ori în România despre maghiari: că nu ne suportă, că ne privesc pieziş dacă ne aud vorbind româneşte şi alte asemenea inepţii. Nu. Adică nu! Nici vorbă. Dimpotrivă: nu ştiu ce anume fac ungurii, dar au ceva special.  Un ceva ce s-ar traduce poate, foarte sărac totuşi ca exprimare, printr-un bun-simţ deplin şi un tip de sfioşenie, cred că pot să-i zic aşa, foarte plăcută. Sigur, generalizez, dar cred că e meritată generalizarea de vreme ce am întîlnit atitudinea asta la foarte, foarte mulţi.

• Altceva: bucuria de a cunoaşte nişte oameni cu care am corespondat îndelung înainte, precum Karadi Eva sau Koszta Gabriella. Discuţii încîntătoare. Un eveniment foarte plăcut, duminică, cu sprijinul moderatorului Farkas Jeno (extraordinar), constînd în prezentarea cărţii lui Florin Lăzărescu Trimisul nostru special, tradusă în maghiară, şi a cărţilor mele Circul nostru vă prezintă: (care va apărea în toamnă în Ungaria) şi Celelalte poveşti de dragoste. A durat două ore şi a fost super. Măcar din perspectiva mea.

• Apoi: bucuria de a mă întîlni & pălăvrăgi despre cîte-n lună şi stele cu alţi scriitori români. N-o să-i mai pomenesc, tot de teama apropierii de-o dare de seamă, dar programul poate fi găsit în altă postare, mai jos, iar acolo apar scriitorii respectivi.

• Şi încă: o doamnă care servea la un restaurant şi care plecase în urmă cu 18 ani din România; ne-a povestit mai toată viaţa ei (mie, lui Florin Lăzărescu & Filip Florian) + m-a rugat să-mi pun în funcţiune talentul de detectiv şi să-i găsesc în Suceava o veche prietenă cu care nu s-a mai văzut de la plecarea din ţară. Nu-i ştie decît numele de fată. Grea sarcină, dar am promis!

• Mi-au plăcut şi cei de la ICR Budapesta, mi-au plăcut destule pentru a nu mă mai apuca să strîmb din nas pe mici, foarte mici chestii colaterale. În totul, o întoarcere acasă cu zîmbete după toată povestea şi cu destule dorinţe de a reveni în Budapesta. Cam atît. Bine v-am regăsit!

8 comentarii
Tags