Văd că n-a prea avut succes „expoziţia” mea – mă aşteptam să vă uimesc, să vă stîrnesc dorinţe aprige de-a vizita locurile descrise în fotografii şi alte etc.-uri dintr-astea . Dar n-a fost să fie. Aşa că fac de ruşine postarea anterioară, trecînd rapid la alta.

De dimineaţă m-am trezit cu transpiraţii reci, ştiind că azi trebuie să-mi scriu articolul pentru „Supliment”. Mi-am dat seama că-i miercuri (iar deadline-ul pentru un articol pe teme foarte actuale e joi dimineaţă) abia după ce m-am enervat trecînd vreme de-o oră prin politica noastră, aşa cum e ea reflectată în presă. Am renunţat. Scriu mai încolo pentru revistă. Pînă atunci, scriu aici ceva. Inspirat, cum spuneam, de „evenimente”.

Mai exact, inspirat de discursul simpatiei mele, domnul preşedinte Traian Băsescu, cel care zilele trecute, pe cînd eu eram la tîrg şi mă ocupam cu „filosofii”, vitupera pe marginea necesităţii de a mai termina cu prostiile, noi ăştia care nu producem nimic, şi ne îndemna să trecem la lucruri concrete, la alea palpabile. Să punem mîna pe sapă, la o adică. Sau măcar să ne vîrîm în nişte furnale.

Exagerez puţin. El Băse a spus de fapt aşa: „Am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cît posibil adaptată economiei româneşti, pentru că toate semnalele sînt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli. Nu mai sînt licee de alimentaţie, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Ne facem filosofi şi ăia neîncadrabili în cîmpul muncii cu uşurinţă”.

Mare dreptate avea preşedintele. Prin urmare, ieri am avut o discuţie cu un filosof, e vorba de Adrian Muraru, coleg de birou la Polirom, un „neîncadrabil” care se ocupă cu diverse studii pe teologie, care îngrijeşte cărţi din acest domeniu (cărţi, auzi! ridicol!), în urma căreia am conchis, mai întîi, că trebuie să ne reconvertim profesional. Am aflat că sînt nişte şcoli de meserii prin Iaşi. Eu caut una de ospătari, el visează să devină tinichigiu.

Pînă atunci însă, fiind şi criză, în lumina preţioaselor revelaţii oferite de domnul Băsescu, am compus amîndoi un memoriu (deocamdată verbal) către conducerea editurii, în care propunem să ni se instaleze la birouri cîte o menghină, un aparat de sudură, bomfaiere, laviere, orice numai să devenim utili societăţii (eu am cerut o oală-minune, gîndindu-mă că nici un bucătar n-ar strica în editură, dar colegul meu mi-a explicat, iar eu am înţeles, că în momentul unei asemenea crize, ar trebui s-o lăsăm mai uşor cu mîncatul).

Astfel, fiecare redactor, fiecare corector, fiecare tehnoredactor, grafician, ba chiar şi coordonatorii de colecţii, ba chiar şi directorii ar putea ca, în timp ce stau aplecaţi asupra vreunei cărţi, să învîrtă totodată la menghină, să mînuiască un aparat de sudură şamd. Putem scoate cărţi în continuare, dacă asta ni-i plăcerea, dar strică să dăm poporului, în acelaşi timp, şi nişte şaibe frumoase, nişte şuruburi rezistente, nişte piuliţe strălucitoare?

Eu zic că-i bine. Vom fi mai eficienţi. Vom face totul pentru progresul patriei. Vom contribui la crearea societăţii capitaliste multilateral dezvoltate. Dacă ne va fi acceptat memoriul (mai rămîne să-l şi scriem, desigur), în curînd vă vom putea invita pe toţi la lansările noilor şaibe, şuruburi, piuliţe editate de Polirom. Nu ştiu cine va vorbi la lansări, dar vă garantez că nu vom chema „neîncadrabili”!

(Mulţumirile adresate domnului preşedinte al României se subînţeleg, desigur.)