Ştiţi, după romanul meu Circul nostru vă prezintă: s-a făcut un film. De care eu m-am dezis. Prietenii îmi zic: dacă nu-ţi place, pune capu-n nisip, nu mai aminti de el, ca să nu facă oamenii legătura cu cartea ta. Ei, asta mi se pare o prostie. N-am de ce s-o fac. Pînă la urmă, am explicat clar că scenariul mi-a fost aruncat practic la coş şi s-a scris, probabil din mers, altul. De-aia am şi refuzat să-mi mai apară numele pe generic.
Mă rog, asta e o introducere la miza articolului de faţă: am găsit cu ceva vreme în urmă o cronică sublimă la filmul O secundă de viaţă, făcut de Ioan Cărmăzan şi avînd ca pretext cartea mea. Cronica îi aparţine lui Grid Modorcea. Credeam că e pentru un site oarecare, dar văd că a apărut în Tricolorul (nu ştiu exact cînd a fost publicată, eu am descoperit însă abia azi linkul).
Pentru că e o chestie absolut genială acolo, o remarcă a lui Grid Modorcea, ţin neapărat s-o redau şi-aici. Pe mine m-a făcut să rîd în hohote şi prima oară cînd am citit-o, şi acum. Iat-o:
„Cărmăzan ştie să creeze atmosferă, e fellinian, mihalkovian, poate am fi avut chiar un film de atmosferă, primul film românesc exclusiv de atmosferă, şi cred că ar fi rezultat o capodoperă dacă regizorul nu făcea concesii grosierului, existent, probabil, în sursa inspiratoare. Nu ştiu cum e romanul care l-a inspirat, Circul nostru vă prezintă, scris de Lucian Dan Teodorovici, care declară că se simte trădat, fiindcă ce-a scris el nu seamănă cu filmul, dar nici nu trebuie. Mai mult ca sigur că romanul are ceva ce a stricat filmul.”
Ei? Nu-i superb? Sublinierile îmi aparţin, fireşte. Ce dacă n-a citit romanul? E clar că el, „sursa inspiratoare” care va să zică, a stricat totul.
Vă spun sincer, e unul dintre cele mai simpatice lucruri scrise vreodată despre mine. E o chestie dintr-aia care, oricît de negativă ar fi, n-are cum să nu-ţi descreţească fruntea. Încîntat deci, domnule Grid Modorcea.

