Dacă tot am spus, de multe ori pînă acum, pe blogul ăsta că sînt dinamovist, mă simt dator să trimit acum, tot de-aici, un cucernic „odihnească-se în pace” pentru clubul al cărui fan, vrînd-nevrînd, rămîn. Măcar fan al istoriei lui.

Probabil mulţi vă întrebaţi ce mi-a venit. Mi-a venit să mă uit la meciul lui Dinamo cu Slovan Liberec, de astă seară. Mi-a venit să sparg televizorul. Mi-a venit să înjur şi-am şi făcut-o, în timp ce copiii mei vorbeau cu soacra mea la telefon. Care, nevinovată, după ce-a auzit ce era pe la gura mea, nu ştiu dacă va fi încîntată să dea prea curînd ochii cu mine.

Mi-au venit toate astea după un joc spre execrabil al dinamoviştilor. Şi îi înţeleg, fără să-i aprob, pe suporterii care, la scorul de 0-2, au uitat de soacre, de mame, de copii, de orice şi au intrat pe teren, obligîndu-l pe arbitru să întrerupă jocul. Îi înţeleg perfect, fotbalul stîrneşte umilinţe pe măsura pasiunilor. Păcat c-au făcut-o, dar îi înţeleg. Şi înţeleg că de-acum încolo clubul ăsta intră într-un soi de odihnă europeană. Pentru că vor urma sancţiuni foarte mari din partea UEFA.

Probabil că Dinamo va primi interzis la Europa vreo doi ani. E ok. Aici s-a ajuns pornind de la fălnicia lui Borcea, din urmă cu mulţi ani, cînd a declamat stupid: „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!”. S-a cam terminat cu ligile europene. Ba chiar şi cu liga internă, căci e greu de crezut că, nemaiavînd acces în Europa banilor, cineva va mai investi în viitorul apropiat la Dinamo.

Atît. Trebuia să mă suportaţi preţ de-o postare. Sînt şi eu suporter. E adevărat, unul ceva mai detaşat de la o vreme. Suficient de detaşat să nu-mi vină chiar să plîng în momentele astea. Altor dinamovişti, cu care am vorbit, le vine. Să nu le mai vină. Va fi frumos. Vom fi cu toţii mai relaxaţi. E şi asta o perspectivă, nu?