Ca să închei subiectul „concediu”, pe care mă tem că l-am transformat într-un soi de sitcom, ca să nu zic telenovelă, bag mai jos cîteva bulinuţe, pentru a-mi oferi senzaţia că am spus tot ce-aveam de spus:

• Cred c-avem totuşi ceva noi, românii, de nu ne putem abţine. În hotelul în care-am stat a fost linişte şi pace cît timp au venit grupuri din Rusia, din Serbia, din Cehia, ba chiar şi din Ucraina pare-mi-se. La un moment dat a apărut însă un grup din… Iaşi. Peste 20, profesori şi studenţi la Agronomie. În piscină nu s-a mai putut intra din cauza zbenguielilor năuce, a urletelor care atrăgeau atenţia tuturor din hotel, a modului în care împroşcau apa peste tot, a felului în care urlau: „Hai, uăi, şî tu, nu ti coti!” sau „Aruncă, uăi fatî, prosopu’, ci aia mă-sii!”. Mă rog, dintr-astea. Iar într-o seară s-au apucat şi de dansat. Muzica la maximum, fireşte. Nimeni din hotel nu cred c-a putut dormi pînă spre două noaptea. Se zguduiau pereţii. La propriu.

• În acelaşi hotel, gazdele nu s-au putut abţine (a fost unul dintre motivele pentru care am fost supărat la început pe greci) şi au organizat, sîmbătă noapte, o nuntă. Asta deşi hotelul era plin de turişti. Muzica a fost însă la un volum acceptabil în comparaţie cu volumul la care a fost dată de ieşenii mai sus amintiţi. Pe bune, nu exagerez deloc. Iar după vreo oră, n-am mai fost chiar supărat pe gazdele noastre. Asta pentru că, de pe terasă, am asistat la nunta aceea grecească, insolită, şi am filmat, am fotografiat… Cîteva obiceiuri diferite faţă de cele cu care sîntem obişnuiţi. Mi-a plăcut deci, în cele din urmă. Oricum, ar fi greu să presupun c-o să mai am vreodată ocazia să particip la o nuntă grecească.

• Autostrăzile greceşti pe care am fost au, înainte de toll-uri, nişte ieşiri ce te bagă pe rute ocolitoare. Scurte. Atît cît să ieşi de pe autostradă, să nu plăteşti, apoi să reintri imediat după toll. N-am priceput rostul. E clar că-s conştienţi de ele responsabilii greci cu drumurile. Şi-s conştienţi de ele localnicii, care aplică de zor rutele ocolitoare. Numai noi, turiştii, nu le ştim. Eu am aflat întîmplător şi am folosit o dată una numai pentru a intra în pielea celor de la MythBusters, adică pentru a verifica dacă ţine figura. A ţinut. Să fie atît de grijuliu statul grec cu poporul său încît să fi impus tarife pe autostrăzi numai pentru fraierii de turişti?

• De cînd am venit acasă, toţi mă iau cu: „Ăăh, ai fost pe continent! Grecia adevărată e aia de pe insule”. De ce? Pentru că ăia de-acolo, insularii, se poartă mult mai fain cu turiştii, e mult mai multă curăţenie, sînt mai civilizaţi. Mişto. Şi de ce-ar fi aia totuşi Grecia adevărată? De ce n-ar fi aia de pe unde-am fost eu? Grecia pe care am cunoscut-o, cea continentală, ocupă un spaţiu mult mai mare şi are mult mai mulţi locuitori. Prin urmare, de ce adevărul se află pe insule, şi nu dincoace de mare? Mmm. De ce n-o fi adevărată Grecia din Atena?

• Apropo de Atena, alt mit: am povestit cuiva cum ne-am rătăcit noi pe-acolo şi cum ne-a ajutat acel biolog grec ce a trăit doi ani în Bucureşti. Reacţia: persoana căreia-i povestisem a început să rîdă: „Băi, da’ nu ştiaţi? În Atena anume nu sînt indicatoare pentru ieşirea din oraş, ca să-i facă pe turişti să rămînă peste noapte acolo! Nu-mi vine să cred că n-aţi auzit de asta!”. Păi, n-am auzit. Şi oricum mi se pare prea de tot, prea gogonată.

Cam astea ar fi. Gata. Sper că îmi ajung poveştile astea şi că n-o să-mi mai aduc aminte ceva ce e musai să fie trecut aici pe blog. Oricum, lipsesc două zile. Mă duc la bunica, în Bucovina. Tăiem porcul. Facem caltaboşi & cîrnaţi. Şi muşchi ţigănesc. Şi tobă. Şi alte specialităţi la care bunica-i maestră. Tocmai acum, cînd simt o acută nevoie de cură de slăbire. Pe sîmbătă deci. Sau vedem noi pe cînd.