Să vă spun deci cîte ceva despre pisica-motan. Mai întîi însă, situaţia mea felină de dinaintea plecării în Bucovina: 1 bucată pisică intitulată Cîineroşu + 1 bucată pisică vagaboandă, care vine la noi doar ca să mănînce. Pe-a doua n-o prea considerăm a noastră, pentru că uneori lipseşte şi cîte trei săptămîni, plus că, spre ruşinea ei, profitînd de faptul că locuim lîngă nişte cămine studenţeşti, mănîncă din cînd în cînd din gunoaie. Am surprins-o după un filaj de vreo două ore, deci ştiu ce spun! Am încercat s-o educăm, nu s-a putut. Aşa c-o lăsăm să fiarbă-n libertatea proprie.

Acum: scurt şi la fel de introductiv, vă lămuresc şi asupra scopului vizitei în Bucovina. Am fost cu fratele meu, Adrian, la tăiat porcul pe care bunica l-a crescut pentru noi. Bun, n-am prins momentul pîrlirii, decapitării şi tranşării, astea s-au produs miercuri. Noi doar am ajutat la pregătirea preparatelor şi ne-am încărcat treimile de porc în maşină (l-am împărţit în trei, fireşte, cu bunica). N-am să vă povestesc cum am ajutat, de zor, la pregătirea cîrnaţilor, a tobei şi a caltaboşilor. Ba n-am să vă spun nici măcar cum am contribuit la reţetă – astea rămîn secrete veşnice; dacă ne vom întîlni însă vreodată, poate, poate o să vă ofer prilejul să gustaţi din asemenea preparate făcute după reţeta mea.

Şi gata cu introducerile. Întîmplarea întîmplărilor face că, în Dorneşti fiind, în preajma bucatelor/bucăţilor de porc s-a adunat neamul pisicesc local. Din vreo trei exemplare era compus neamul. Mama şi doi pui. Pe-acest neam, bunica îl împarte în calitate de stăpînă cu unchiul meu şi cu mătuşa mea, care stau în vecinătate. Şi în timp ce porcul tranşat trona pe masă, în timp ce se aşteptau reţetele mele miraculoase, eu devenisem absent din cauza respectivului neam. Pentru că puii în special au dat spectacol. Normal, ca puii. Furat fiind de spectacolul lor, am uitat deci de porc. Şi-am fotografiat pe telefonul meu animăluţele, mă gîndeam că merită să i le arăt Adelei. Poftim mai jos primele două poze, alea făcute la ţară adică.

Sesizînd că am fost orbit de sentiment şi vrînd să-i acorde totuşi porcului şansa de a fi transformat în caltaboşi, bunica, săraca, m-a readus la masa de lucru cu o promisiune făcută cu juma’ de gură. „Lasă-le odată, că-ţi dau una acasă, dacă vrei! Numai treci la porc, dacă vrei să ai carne proaspătă” – mă rog, ceva de genul ăsta, bunica a fost de fapt mai plastică, vorbind despre muşte şi despre cărnuri verzi, dar nu sună deloc, da’ deloc apetisant să dau citatul exact, aşa c-am brodat un pic pe lîngă. Oricum, importantă era promisiunea.

Încă nu vă spun pe care am ales-o. O să vedeţi imediat. A doua zi, pisica şi-a trăit trauma vieţii în braţele mele, în maşină, vreme de 200 de kilometri. Am luat-o şi bazîndu-mă pe asigurările bunicii că-i femelă, pentru că, altfel, cred că ezitam totuşi: am mai ţinut 2 motani, amîndoi au avut probleme medicale ce nu s-au rezolvat în cele din urmă, aşa că mi-am promis că labă de motan nu mai calcă-n casă. Asigurat fiind, nu mi-a trecut prin minte să mai întorc mîţa cu labele-n sus, pentru CTC. A făcut-o Adela, soţia mea, imediat ce am ajuns acasă. Şi verdictul a fost crunt. Vă daţi seama.

Ne-am ales deci cu al treilea motan. Ăstuia însă, pentru că deja ne-a cucerit, ne-am jurat să-i asigurăm „cele mai bune condiţii”, ceea ce include mîncare specială şi tratament de prevenire a bolilor specifice. Aşa că eu zic c-o să aibă o soartă mai bună. Nu zic, sînt sigur! Şi-am început asigurarea condiţiilor prin a-i cauza a doua traumă majoră, după drumul cu maşina, adică spălatul. A rezistat. Aşa că a venit vremea celui de-al doilea rînd de poze, de imediat după spălare. Şi-aveţi ocazia acum să vedeţi care a fost alegerea mea. Care va să zică.

A scăpat deci şi de asta, ziceam. A reacţionat bine. N-a reacţionat deocamdată deloc bine la întîlnirea cu Cîineroşu. Dar asta se rezolvă în cîteva zile, ştiu din experienţele trecute. Vor deveni amici la cataramă. Pînă atunci, Cîineroşu e supărată pe noi, nu mai vine în pat, stă într-un colţ de cameră şi priveşte în zări numai de ea ştiute. Ni-i milă, da-i trece, cum spuneam.

În fine, haideţi că am lungit mult povestea, e timpul pentru concluzii. Deci: porcul, adică bucata care mi se cuvenea din el, e acasă, în congelator. Eu, la fel. Acasă, nu în congelator. Adela e bucuroasă de-o pisică nouă. Cîineroşu se gîndeşte la 17 metode prin care îl poate face pe motanul proaspăt adus pe post de coleg să sufere crunt. Iar motanul studiază. Noile împrejurimi, vreau să zic.

Pentru final, nu mă las. Încă două poze, ca să vă conving că n-a rămas zburlit precum în imaginile de mai sus. Una de-aseară, a doua de azi dimineaţă, cînd s-a apucat de joacă, trezindu-ne. Încă era chior de somn. În ce ne priveşte, nici nu mai zic. Abia se crăpau zorii. Însă l-am iertat. Nu l-am prins în poze în cele mai relevante poziţii, dar sper să vă faceţi o imagine (bună) şi-aşa.

Asta-i. Încă o singură chestie: deşi de obicei am o impresie excelentă despre mine cînd vine vorba de dat nume, de data asta n-am încă nici o idee. Aşa că, dacă aveţi voi, nu vă sfiiţi. Şi dacă se nimereşte să găsiţi vreun nume bun, promit că o să-l învăţ ca atunci cînd o să fie mare să vă trateze cu sărumîna în calitate de naşi.