Chiar şi pe fugă, tîrgul de carte e o evadare excelentă. Adică au fost două zile frumoase în Bucureşti, la propriu şi la figurat. Mi s-a părut, apoi, un Gaudeamus extrem de aglomerat – ba chiar am avut senzaţia că a fost cel mai populat tîrg din toate cele la care am participat. Cifrele oficiale m-ar putea contrazice, fireşte, dar eu vorbeam despre o senzaţie a mea.

N-o să mai înşir numele celor cu care mi-a făcut mare plăcere să mă reîntîlnesc. Regret doar că unele întîlniri au fost prea pe fugă, abia am trecut de faza salutului, căci, aşa cum ziceam şi-nainte, am avut un program înghesuit.

Mai vreau să remarc ceva: nicicînd n-am discutat, concentrat, mai multă politică decît în astea două zile. Schimbînd doar interlocutorii, tema Băsescu versus Geoană, nelipsind elementul Crin, a acaparat aproape orice discuţie pe care-am avut-o în tîrg. Şi mă mir: aici, pe blog, dacă scriu despre politică, îmi scade la jumătate audienţa. Totuşi, în tîrg, deşi m-am învîrtit numai printre oameni de litere, politica a fost mai mult decît prezentă.

Ce mi-a plăcut mult din perspectiva asta: mi s-a părut, nu ştiu cum să spun, răcoritor faptul că, deşi am discutat cu mulţi în contradictoriu, n-am avut nici măcar o discuţie încrîncenată. Şi am ajuns la concluzia că, dacă urăsc ceva în politică, atunci urăsc patima, urăsc ura. Oameni buni, sincer, putem avea şi opinii diferite, respectîndu-ne însă pe nenumărate alte chestiuni. Eu asta am simţit reîntîlnindu-mă cu prieteni sau cu simple cunoştinţe – că simpatia politică trece, relaţiile personale rămîn.