29 decembrie 2009 
Asta-mi vine să scriu acum. Să fac o listă cu ce mi-aş dori să-mi aducă 2010. Niciodată n-am gîndit concret, pînă acum, la final de an, ce vreau să mi se-ntîmple anul viitor. N-am făcut liste. Nu mi-am propus nimic pe puncte & subpuncte. Dar acum, dacă-mi vine… Ce să fac? Poate vă stîrnesc şi pe voi. Prin urmare, dacă vă vine, aveţi libertate la comment-uri. Înainte de a începe, să mai zic şi că dorinţele de sănătate şi bunăstare, pentru mine, pentru familie, pentru toţi cei apropiaţi, pentru voi, pentru toată lumea sînt subînţelese. Aşa că nu le mai trec aici, la bulinele de mai jos. Deci:
• Să-mi iasă ceva la care lucrez în momentul de faţă, dar nu vă spun încă despre ce-i vorba. Dacă va ieşi cum trebuie, o să vă spun. Dacă nu, o să mă fac că plouă, dar voi tot o să aflaţi de vă interesează. 
Oricum, asta (reuşita sau nereuşita) se va întîmpla undeva spre mijlocul anului. Sau, oricum, spre finele primei sale jumătăţi.
• Să găsesc timpul necesar pentru a scrie: 1. Trei piese de teatru care să-mi construiască o carte; sau 2. Romanul la care mă gîndesc, pentru care culeg idei & personaje de multă vreme şi pe care l-am început deja.
• Să (recunosc cu oarecare jenă, dar chiar îmi doresc) mai am parte de două-trei traduceri la cărţile mele. Dar cel mai mult îmi doresc să fie tradusă/contractată pentru traducere Celelalte poveşti de dragoste. Ceea ce e mai greu, dat fiind că e receptată ca un volum de povestiri, mai degrabă decît ca un (soi de) roman. Nu vă miraţi prea tare: eu nu sînt unul dintre scriitorii care afirmă că scriu pentru ei înşişi, eu nu mă mulţumesc deloc, dar absolut deloc să fiu singurul convins de valoarea celor scrise de mine. Îmi doresc să ajungă cărţile mele la cît mai mulţi cititori, iar o traducere asta înseamnă: un plus (consistent) de cititori.
• Să pot renunţa, fără cutremure, la unele lucruri pe care le fac în momentul de faţă doar din raţiuni financiare. Să mă pot concentra, adică, pe ceea ce-mi place să fac. Asta e o dorinţă pe care o am de mulţi ani, dar n-am trecut-o niciodată negru pe alb, aşa că iat-o aici.
Mi-am amintit, acum, la finalul bulinuţelor mele, de-o poveste din copilărie. Aveam, la bunici, o femeie care ne ajuta prin casă, doamna Maria, iar de la ea mi-au rămas tot soiul de povestiri, unele cu iz de superstiţie. Îi plăcea să zică istorioare, cele mai multe plecate rău din zona realului – dar se jura că lucrurile povestite i s-au întîmplat ei sau unor cunoscuţi. De la ea mi-a rămas şi ideea asta, niciodată aplicată, că dacă-ţi pui o dorinţă fix la ora 12 noaptea, la trecerea dintre ani, sigur se-mplineşte. Şi iată ce i s-a întîmplat unei verişoare de-ale ei: cică-n noaptea dintre ani, puţin înainte de 12, femeia s-a băgat în grajdul gospodăriei. La 12 fix, a scos capul pe gemuleţul ce dădea-nspre grădină şi şi-a ţipat dorinţa: „Dă-mi, Doamne, un cap mare!”. Voia să fie mai deşteaptă, săraca. Numai că nu şi-a folosit bine cuvintele, iar Dumnezeu i-a dat un cap de două ori mai mare decît îl avea, astfel încît, zicea doamna Maria, a trebuit să vină bărbatu-su şi să spargă peretele în jurul gemuleţului ca s-o scoată de-acolo.
Pentru că aveam vreo 5-6 ani cînd mi-a zis povestea, am crezut-o. Apoi nu m-am mai gîndit la ea. Abia azi, adică acum, cînd am scris-o pentru voi, mi-am pus întrebarea: ce i-o fi trebuit sărmanei verişoare să se vîre în grajd, mai mult, să scoată capul pe gemuleţ, pentru a-şi pune o dorinţă pe care i-o putea adresa Celui de Sus exact la fel de bine şi din pat? Oricum, ceea ce v-am povestit n-a fost chiar gratuit: dorinţele mele trecute la bulinuţe cam la asta se reduc: se pare că-mi doresc un cap mare. Sper însă c-am folosit mai bine cuvintele decît verişoara doamnei Maria. Şi, oricum, în noaptea de Revelion, la ora 12, n-o să mă vîr în grajd, pentru că locuinţa mea nu e prevăzută cu unul. Şi-n plus, promit să nu scot capul pe nici un gemuleţ, ca să evit orice posibil pericol. Singura mea teamă e că, de vreme ce voi petrece Revelionul cu o seamă de prieteni, a doua zi o să am, dacă nu un cap mare, măcar un cap greu. Dar asta din motive ceva mai lumeşti, ale căror urmări se tratează cu zeamă de varză murată…
Iar vouă, tuturor, vă urez un 2010 în care (să vă vină) să vă urlaţi fericirea de nenumărate ori!
18 comentarii 
E-mail
RSS
Articole
Eu zic că sunt şanse mari ca toate dorinţele de mai sus să se împlinească
Şi, recunosc, îmi surâde muuult ideea unui nou roman à la LDT 
La mulţi ani!!!!
Hmm…eu imi doresc ca breasla scriitorilor/scenaristilor/gazetarilor de cultura din Iasi sa fie ceva mai deschisa si pentru cei din afara unui cerc restrans de prieteni.
pentru a fi mai limpede, lasand modestia la o parte, dau doua exemple:
Adrian Onciu a scos o carte recent, la editura RAO, dar, in afara de un scurtissim anunt in Ziarul de Iasi nu am vazut nicaieri vreo cronica, vreo bagare in seama.
La fel, eu am scris un sezon de sitcom la Prima Tv, abia am reusit sa am un semnal despre treaba asta, tot in Ziarul de Iasi, dar la rugamintea mea.
In plus, am avut premiera cu lungmetrajul “Ho, ho, ho”. cu un foarte bun succes de box-office, dar care a trecut neobservat de jurnalistii culturali din Iasi.
Poate ca acestora li se pare o bagatela ca Iasul are scenaristi si scriitori de succes.
Cu parere de rau o spun, dar Suplimentul de Cultura al Ziarului de Iasi ar trebui sa coboare nitel si in strada asta, na, mai putin docta, a scenaristilor de film, de sitcom, de televiziune, etc.
La multi ani, an nou mai bun, plin de realizari pe toate planurile!
sa se implineasca + bonus, altele ne gindite inca !
la multzi ani !
@ionuca – La mulţi ani şi un 2010 cu super-lecturi, dar pe lîngă asta şi super-întîmplări frumoase!
@Mikael – Îţi doresc şi ţie realizări, sănătate şi toate aşteptările să se transforme-n realitate. La mulţi ani!
@gabriel andronache – La mulţi ani, Gabi, şi fie ca în 2010 să-ţi meargă atît de bine, încît să nu mai ai nici un lucru de reproşat lumii înconjurătoare.
@gabriel andronache
La celelalte scrise de tine, ţin să-ţi răspund într-un comentariu separat. Nu era cazul s-o fac înainte de Revelion, adică într-un moment în care ar fi fost interesant ca urările să primeze, nu reproşurile. Dar mă rog, fiecare cu viziunea proprie. Acum, dacă tot am intrat în 2010, cred că sînt dator totuşi să mă enervez, măcar puţin, pe ce ai scris. Şi mă enervez metodic:
1. Sînt un pic cam obosit să aud aceeaşi idee întoarsă pe toate părţile: cerc restrîns, gaşcă etc. De ani de zile, mi-am tot imaginat că oamenii pot vedea dovezile clare că în ce mă priveşte nu e vorba de a face parte din vreo gaşcă, din vreun cerc de prieteni restrîns şi închis – nici pe plan literar, nici pe alte planuri. Şi unii oameni chiar pot vedea! Alţii însă, oricîte argumente le-ai prezenta, rămîn cu ale lor şi nu le poţi clinti muşchii feţei care s-au blocat în poziţia de acuză permanentă. Aşa că nu-ţi mai explic, Gabi. Doar mă enervez puţin, cum am spus mai sus, şi îţi doresc să ajungi singur la alte concluzii. Dacă se poate. Dacă nu, nu!
2. Am cam obosit şi să fiu vinovat, în opinia ta, dar şi a altora, de politica editorială a „Suplimentului de cultură”. Îmi dau seama că în alte locuri ale presei lucrurile sînt complicate, influenţele sînt diverse ş.a.m.d. La „Supliment” însă locul meu e în colegiul de redacţie. Prea puţin îmi mai pasă în momentul ăsta dacă poţi să accepţi explicaţia asta simplă şi 100% adevărată, o scriu însă şi pentru alţii care cred altceva: nu m-am băgat şi nu mă bag în politica editorială a „Suplimentului”. Există un redactor-şef, George Onofrei, care în opinia mea îşi face foarte bine treaba, iar eu am cu totul alte treburi acolo.
3. Oarecum grav mi se pare însă modul cum gîndeşti: Adrian Onciu a scos o carte la RAO, spui tu, iar o publicaţie ieşeană era obligată, în opinia ta, să se sesizeze imediat şi să scrie despre cartea asta! Nu ştiu: s-ar putea să fie o carte bună, o s-o caut s-o citesc, mulţumesc că mi-ai atras atenţia. Ciudat e însă faptul că tu consideri că simpla publicare la o editura precum RAO ar fi dus la necesitatea de a se scrie despre ea. Şi mai ciudat e că tu-ţi închipui că „Suplimentul” dă ordine unor critici literari să scrie despre o carte sau alta! Nu, Gabi, la publicaţia asta, iarăşi o spun: fie că o crezi sau nu, colaboratorii îşi aleg singuri cărţile despre care scriu. Şi scriu cum doresc ei să scrie. Aşa se face, de exemplu, că una dintre puţinele cronici negative la cartea mea recentă, „Celelalte poveşti de dragoste”, a apărut sub semnătura lui Costi Rogozanu chiar în… „Suplimentul de cultură”. Crede-mă, nimeni nu şi-a pus nici măcar o fracţiune de secundă problema: o publicăm au ba?
4. Recunosc că m-ai pierdut cu următoarea frază: „In plus, am avut premiera cu lungmetrajul «Ho, ho, ho»”. Din care nu numai eu, dar şi alţii au putut deduce că TU ai avut premiera, deci că ţi-ar aparţine scenariul. Nu discutăm aici calitatea producţiei respective. Însă m-am uitat şi eu, ca tot omul necunoscător în ale filmului, pe Google, căutîndu-ţi numele pe afiş. L-am găsit doar pe al lui Bogdan Mirică la capitolul scenarist. Aşa că nu pricep: te-ai exprimat uşor anapoda sau cei de la MediaPro ţi-au făcut o nedreptate netrecîndu-ţi numele acolo?
M-ai făcut să scriu mult. Mi-era imposibil să nu reacţionez totuşi aici, din moment ce tu ai găsit să-mi faci reproşurile tale pe blog, şi nu pe mail, deşi îmi ştii cîteva adrese, nu pe mess, deşi eşti pe lista mea, nu la telefon, deşi îmi cunoşti ambele numere, nu faţă în faţă, deşi ne e uşor să ne întîlnim, aşa cum am făcut-o şi-n alte dăţi.
@niku_elektriku – La mulţi ani şi-un 2010 cu încîntări diverse!
http://kaosmoon.blogspot.com
Ca tot vorbim de asteptari de la anul acesta, poate reusesc sa imi public si eu romanul… o sa bat la usa Poliromului sper sa ma auda cineva. Ei, sunt dispus sa sustin din buzunarele proprii editarea cartii pentru ca as avea ceva de spus, stiu ca asta poate afirma doar un critic literar, dar chiar nu as dori ca volumul meu sa ramana undeva pe un raft fara nici macar un ecou in sfera sociala si literara mai ales, stiu ca doar cateva edituri imi pot oferi aceasta ocazie printre care si Polirom. O seara faina, Lucian!
lucian,
fac aici o singura precizare:
daca ai fi cautat atent si chiar ai fi vazut macar afisul sau trailerul filmului sau coperta dvd-ului, daca nu filmul ca atare, ai fi vazut numele meu pe generic, la “scenariu”.
in rest, sper sa putem discuta in alt cadru pe marginea celorlalte aspecte.
la multi ani!
@gabriel andronache – da, ok, scuze. în mai multe locuri pe net apare numai bogdan mirică, prin urmare era uşor să se-nşele oricine. felicitări. în ce priveşte faptul că n-am văzut filmul, dvd-ul, afişul, te rog să mă ierţi, dar pur şi simplu nu mă aflu în target-ul unui asemenea film…
oricum, repet, ideea nu se schimbă: nu box-office-ul, nu numele unei edituri impune unei reviste de cultură ce subiect să trateze. despre asta era vorba, nu? despre celelalte, da, putem discuta oricînd.
@Gabriel Andronache, cu tot respectul, “Ho-Ho-Ho” sucks.
La multi ani si implinirea bulinutelor! Sfirsitul de an m-a prins aproape de cartile tale. Am citit “Clelalte povesti…” si “Atunci i-am ars doua palme”, iar “Circul nostru va prezinta” asteapta cuminte sa ma apuc de ea. Astept cu interes romanul!
Draga Lucian,
si aici iti doresc ceea ce ti-am dorit si in particular: Un an cu energie, cu indrazneala, cu sanatate si cu reusite la fiecare opinteala mai grea. Asa vei avea dorinta de a merge mai departe. Si termina tot ce ai inceput!
Discutiile de mai sus mi-au dat insa un elan nelalocul lui in a doua zi a anului. Se traduce prin: ma apuc de scris pe blog. Si, apropo, in cateva minute ma voi uita la Ho, ho, ho!
Un an nou asa cum iti doresti, Lucian!
Am citit, ca de fiecare data, si celelalte comentarii si nu am reusit sa-mi inhib un zambet la “povestea” cu Ho-Ho-Ho. Intamplator am vazut filmul respectiv si nu am inteles de ce cineva se poate mandri cu faptul ca a “reusit” sa scrie un scenariu care nu aduce nimic nou fata de eterna scorneala de Craciun a studiourilor americane. Nimic ingenios, aproape nimic amuzant, deci… Imi permit sa-i doresc lui Gabriel Andronache, aici, pe spatiul tau virtual, un an mai bun pe planul inspiratiei si originalitatii!
@Mikael – am spus cindva ca nu discut aici pe chestiuni editoriale. Dar stii bine ca-mi poti face oferta (prin mail) si pe urma, bineinteles, discutam. La multi ani si tie, un an 2010 f. bun!
@rosu vertical – sper sa-ti fi placut cartile.
Toate urarile de bine si tie!
@VasileSensual – daca tu ai facut-o, imi reiau si eu urarile din particular aici, pe mail.
Sper ca anul asta sa mai avem citeva ocazii sa ne intilnim, caci a fost foarte placut!
@Costi – multumesc mult, si tie iti doresc toate implinirile la care visezi tu insuti!
O rugaminte: n-am vazut Ho, ho, ho. Si, chiar daca l-as fi vazut, nu filmul asta e subiectul acestei postari. La fel cum nu e nici Gabriel Andronache. Care, in opinia mea, e un bun scenarist. Sigur ca aici, in filmul cu pricina, el si-a propus altceva decit superrealizari artistice si a si admis asta, facind apel la box-office. Nu mi se pare deloc de condamnat, dimpotriva! Discutia noastra se referea insa tocmai la asta: s-ar putea sa fie un film foarte bun pentru targetul sau, iar daca e asa, jos palaria! Dar nu stiu daca e neaparat un film care sa atraga atentia publicatiilor culturale. In rest, chiar n-as vrea, nu se cade si nici nu cred ca e elegant, ca discutiile noastre, aici, sa se concentreze pe ceea ce a facut sau nu a facut Gabi Andronache…
Chiar daca nu stiam, trebuia sa-mi fi dat seama, imi cer scuze, nu m-am putut abtine, mersi oricum! O seara faina.