Mai toţi fac asta: din cînd în cînd, se distrează copios văzînd căutările pe net care i-au dus pe unii oameni către blogul lor şi le afişează într-un post. Prin urmare, ceea ce fac (şi) eu acum se înscrie perfect în categoria: „Uau! Am inventat roata!”. Dar nu-s foarte trist că nu sînt chiar original în privinţa asta.

Atenţia mi-a fost captată-n ultima perioadă de-o serie de căutări ale cărţii mele Celelalte poveşti de dragoste. Numai că n-am înţeles în prima fază de ce oamenii care căutau date despre cartea asta nu stăteau nici cîteva secunde pe secţiunea cu volumul, ci ieşeau imediat de pe site. Pe urmă am găsit şi căutări de genul: „celelalte povesti de dragoste critica”, „celelalte povesti de dragoste despre” sau, ceea ce mi-a placut foarte mult, „articole despre cartea celelalte povesti de dragoste scrise de critici literari necunoscuti”. Şi am dedus despre ce ar putea fi vorba, mai ales că toţi cei care intrau pe site-ul meu erau din Iaşi.

Mai tîrziu, am primit şi confirmarea. La o facultate ieşeană li s-a cerut studenţilor să scrie cîte un referat despre carte. Înţelegeţi deci cît de interesat era studentul care a căutat „articole despre cartea celelalte povesti de dragoste scrise de critici literari necunoscuti”. Bun, lăsam deoparte caraghioslîcul creat de căutarea asta exactă, e însă evident că omul voia critici literari necunoscuţi ca să le preia, pur şi simplu, articolul şi să-l transforme-n referat propriu. Gîndindu-se logic că, fiind necunoscuţi criticii, nici profesorul n-avea să-i recunoască, nu?

M-a pus apoi pe gînduri, recunosc, faptul că am găsit următoarele căutări: „celelalte povesti de dragoste despre volumul 4”, „volumul al patrulea povesti de dragoste” şi „celelalte povesti de dragoste vol 4”. Trei oameni diferiţi. Nu mi-am dat seama, la început, cum de au citit respectivii primele trei volume ale cărţii, căutîndu-l acum febril pe-al patrulea, de vreme ce eu, leneş cum sînt, n-am apucat să scriu decît un singur volum. Şi nici n-am de gînd să-l scriu pe-al doilea! Explicaţia probabil e ceva mai simplă: li s-a spus că e a patra carte a mea. Ce ţi-e a patra carte, ce ţi-e al patrulea volum, nu? Tot pe-acolo!

Ei, despre celelalte căutări n-o să scriu prea multe. Au fost de-a lungul timpului tot felul de chestionări comice ale „Gugălului”, le ştiţi şi voi de pe blogurile ori site-urile voastre. Îmi frămînt mintea însă de fiecare dată cînd găsesc căutări de genul: „ce inseamna cand faci cafea si in cat apare o cruce mare in ibric?” sau „cum sa sarut o fata care are opsprezece ani si inca nu sa sarutat cu un baiat?” (nu ma acuzaţi pe mine de greşelile gramaticale). Ce cauta de fapt oamenii ăştia? Ce vor de la internet?

Săracul Sofocle, de-ar fi trăit în zilele noastre…  Mi-l imaginez pe Oedip chestionînd Google, în locul oracolului: „ce-o să devin cînd o să fiu mare?”. Şi-aici s-ar cam opri piesa, pentru că în ruptul capului nu-l văd pe atotputernicul Google spunînd: „o să-l omori pe Laios, taică-tu, şi-o să te-nsori cu Iocasta, maică-ta”. Ce noroc deci că Google n-a fost inventat în Antichitate! N-am mai fi avut nici marile tragedii, n-am mai fi ştiut nimic nici despre „complexul lui Oedip”…

Iar pentru cei care caută răspunsuri în felul descris mai sus, o informaţie: prin diferite parcuri de distracţie pot găsi oracole cel puţin la fel de eficiente ca alea din vremea lui Sofocle. Şi, oricum, mai eficiente decît internetul. Bagi o fisă şi primeşti o hîrtiuţă despre viitorul propriu. Chiar funcţionează! Dacă vă imaginaţi că Google are toate răspunsurile, n-o să vă vină greu să credeţi că un oracol dintr-un parc de distracţii spune adevărul şi numai adevărul.