Am scris cîndva, ori poate doar am gîndit, nu mai ţin minte , despre cum aşteptarea consumă vestea – o sleieşte picătură cu picătură, astfel încît, cînd vine momentul, nu mai simţi aproape nimic. Vă dau exemplu cu o traducere a mea, aia din SUA. La început, am aflat dintr-o publicaţie că sînt pe o listă lungă (de 10 scriitori). Bucurie? Foarte reţinută, n-aveam de ce încă. Mai apoi, am primit un mail de la editor din care-am aflat că îl interesează cartea mea pentru un viitor nedefinit. Iarăşi reţineri fireşti, dat fiind nedefinitul. Pe urmă, am aflat că au început negocierile. Teamă: dacă are nişte pretenţii cu care editura mea nu poate fi de-acord? În fine, contractul. Lasă că ştiu, unele contracte se mai şi anulează. Şi apariţia cărţii. De unde bucurie, cînd deja ştiam că va apărea? Chiar dacă ştiam reţinut…

E valabil cam în toate cele. Nimic nu pică din senin, neaşteptat, deplin, astfel încît şi bucuria să fie deplină. Chestiile pozitive vin atît de… pas cu pas, încît nu prea simţi că ţi se întîmplă cu adevărat ceva. Săptămîna asta, spre exemplu, am primit nu una, ci cîteva veşti bune. Cîteva, mai bine zis, începuturi de veşti. Aşa mi se întîmplă mie, cel puţin aşa am senzaţia că mi se-ntîmplă: veştile vin grămadă, fie ele bune sau rele. Dacă se vor concretiza, aş avea motive să mă bucur. Dar sînt în etapa aia în care am aflat că ar putea fi, însă mai sînt atît de mulţi de „dacă”… Unele dintre veştile astea bune se vor şi împlini, sînt sigur. Habar n-am însă care. Şi uite-aşa aştept fără să-mi asum vreo bucurie, ci doar aşteptarea. Într-un fel, e plăcută şi partea asta. Dar, vorba lui nea Imi¹ (sînt convins că ştiţi despre cine vorbesc dacă sînteţi microbişti sau aveţi neamuri microbiste), nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii.

1. Pentru că unii dintre cititorii blogului s-ar putea totuşi să nu fie microbişti şi nici să nu aibă neamuri microbiste, Nea Imi, zis şi Emerich Jenei, este un antrenor de fotbal care a cîştigat cu (of!) Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. Prea multe realizări n-are în ochii mei de dinamovist. Este însă celebru prin vorba de mai sus, dar şi prin faptul că articulează hotărît numele echipei mele favorite, vorbind despre ea cam în felul ăsta: „Dinamoul este bună pe atac, dar slabă în apărare”.